Doua enervari culturale

Am doua enervari culturale (1 si 2):
1. Nu pot intelege cultul personalitatii distinsului critic, MAESTRUl, pentru apropiati, C. Trandafir, din ultimele numere ale revistei campinene Revista Noua, la care tin mult si la care am contribuit cu foarte multe texte (mai valoroase sau nu, habar nu am) din anul 2004 incoace. Nu ma deranjeaza articolele sau chiar interesantul jurnal plin cu banalitati locale, nationale sau internationale ci suita nenumarata de fotografii care il ilustreaza pe acest personaj in diverse situatii. CT cu x, cu x si cu y, cu y, z si x, CT cu o carte in mana, CT pasind catre USR, CT privind inainte cu speranta, CT predand, CT alergand in parc etc. Nu inteleg de ce redactorul-sef al publicatiei campinene, un om la care tin, un om deosebit, cu care am organizat tot felul de evenimente, un manager cultural dedicat si inventiv, cu un spirit tanar, de la care am invatat multe, care realizeza de unul singur revista din punct de vedere tehnic, muncind cu ardoare pentru acesta si chiar acceptand criticiele publice ale maestrului (care nici macar nu este in redactia revistei, plecand acum ceva timp dezgustat- daca e dezgustat de noii colaboratori ai revistei de ce continua sa publice in ea ?), continua aceasta desantata afisare a nenumarate (cred ca sunt cateva zeci…) fotografii. Toate celelalte personaje care mai apar in fotografiile din R9 par a gravita pe langa celestul personaj. Stiind foarte bine ca in Campina mai traieste un mare critic literar, d-l Ion Balu, ma deranjeaza si enerveaza aceasta exibare. Cult al personalitatii ? Doar in ultimul numar al revistei sunt 4 fotografii.

2. Am observat ca ma enerveaza o categorie de oameni de cultura (ca sa folosesc stereotipul clasic) care iau interviuri altor oameni de cultura. Din pacate nu o fac in mod normal, punand naibii intrebarea ci aleg sa isi sustina intrebarea cu lungi citate din diverse carti solide, referinte critice de plumb. Ma mir ca nu introduc apoi si note la propriile intrebari. Cum spunea o prietena, aproape ca ai impresia ca incearca sa se puna pe ei in valoare nu sa-i ofere un spatiu amplu intervievatul. Parerea mea este ca cel care pune intrebari incearca sa fure o farama din celebritatea celui care raspunde la intrebari. In plus, e vorba si de un snobism cultural care ma lasa rece. Cel care realizeaza interviul vrea ca acesta sa para un dialog mai amplu la carui stralucire contribuie nemijlocit si el.